Kidgineers

Despre Noi

Kidgineers s-a născut din pasiunea pentru tehnologie, din dragostea pentru copii și din dorința de a aduce robotica și programarea mai aproape de ei, într-un mod practic, atractiv și distractiv.

Experiența noastră în domeniul IT și în educație, dar și experiența de părinți, ne-au ajutat să construim un club așa cum ni l-am dorit pentru propriii copii: un loc prietenos, cu grupe mici, în care copiii să vină cu plăcere, să fie curioși, să experimenteze și să învețe fără teama de a greși.

Am început cu LEGO® Education WeDo, organizând primele ateliere pentru copii de 6–9 ani. De atunci, Kidgineers a crescut odată cu copiii care au venit la cursurile noastre. Pe măsură ce ei au crescut și au avut nevoie de noi provocări, am căutat noi soluții educaționale, am creat noi cursuri și am construit treptat un parcurs care astăzi începe la 4 ani și continuă până la 14 ani.

De-a lungul timpului, roboții Kidgineers au ieșit de multe ori din club. Am organizat ateliere în școli și grădinițe, la evenimente pentru copii, evenimente dedicate tehnologiei și activități organizate de companii.

Am fost prezenți la Liceul Grigore Moisil, Wendy School, Școala Babel, British International School of Timișoara, ContiShowOff, Noaptea Muzeelor – Nokia, evenimentele de 1 Iunie Huf Romania, Vitesco Technologies și Institutul Francez, alături de multe alte proiecte și activități prin care am adus robotica mai aproape de copii.

În tot acest timp am testat și introdus în ateliere numeroase tehnologii și soluții educaționale: LEGO® Education Early Simple Machines, Coding Express, WeDo, BOOST, SPIKE™ Essential, SPIKE™ Prime, MINDSTORMS® EV3, KANO, Ozobot, BBC micro:bit, Dash & Dot și mulți alți roboți educaționali.

Am păstrat ceea ce am văzut că funcționează cel mai bine cu copiii și am construit, atelier după atelier, programa Kidgineers pe care o folosim astăzi.

Dincolo de roboți, LEGO® și tehnologie, am păstrat ceea ce a fost important pentru noi încă de la început: o atmosferă apropiată și prietenoasă, în care fiecare copil contează. Ne place să îi cunoaștem, să le urmărim evoluția și să vedem cum, pas cu pas, devin mai încrezători și mai independenți în rezolvarea provocărilor.

Unii copii ne sunt alături mai mulți ani, iar pentru noi este o bucurie să îi vedem trecând de la primele mecanisme și instrucțiuni de programare la roboți și proiecte din ce în ce mai complexe. Tocmai această evoluție ne-a ajutat să construim cursurile pe niveluri și să adaptăm permanent ceea ce facem la vârsta, ritmul și experiența fiecărui copil.

Kidgineers este despre tehnologie, dar mai ales despre copiii care cresc învățând să o înțeleagă.

Echipa Kidgineers

Din pasiune pentru tehnologie, din dragoste pentru copii

DRE6157-e1622114515960
Ramona Bradu

Trainer

DRE6163-e1622114466309
Octavia Nicorescu

Inginer IT si trainer

"Joaca este cea mai înaltă formă de cercetare."

Albert Einstein

Scroll to Top